Bearded Collie rasa de caini
Pui de Bearded Collie
Nu-i prea pitic, nu-i nici prea mare. Este vesel, dragalas, mereu gata de joaca si plin de viata, dar nu in permanenta agitatie. E tandru si prietenos, dar stie sa „sune alarma” cand se apropie intrusii. In plus, e foarte docil. Asadar, reteta e completa, si Bearded Collie indeplineste toate conditiile pentru a fi un caine de familie fara cusur. Ma rog, asta daca nu punem la socoteala blana lui lunga, care nu e prea usor de intretinut.
Si totusi, intovarasirea” cu el aduce stapanului atata bucurie, veselie si caldura, incat restul conteaza prea putin. loana Irimiea— arbitru chinolog
Desi a „pus piciorul” in Europa continentala de abia in anii 1960 (prim data Tn Olanda), Bearded Collie a obtinut un loc de invidiat in inima chinofililor. Acet caine are o pofta de viata deosebita, este un bun elev, si are suficient curaj pentru a-i apara pe cei care ii iubeste. In privinta numelui, este adeseoi confundat cu Bearded Collie cu un „Var” bun cu Collieul, „nepot” lui Nizinny, Bearded Collie nu este asa de mare cat un Bobtail: dar nici asa de mic ca un Ciobanesc de Pirinei; spre deosebire de Bobtail, are coada.
Istoria rasei
La sfarsitul secolului al XIX-lea, Scotia, Anglia si mai apoi lumea intreaga nu aveau ochi decat pentru mareie senior scotian Collie. Existau, totusi, si alti caini intrebuintati pe langa turmele de oi si numiti Highland Collie sau Scottish Sheep Dog. Din acesti caini, selectionati exclusiv pentru calitatile lor de caini ciobanesti, britanicii au obtimit intr-un timp relativ scurt Bearded Collie.
Intrand in detalii, aflam ca asupra originilor rasei s-au formulat mai multe ipoteze. Prima, considerata de unii drept cea mai plauzibila, considera ca stramosul principal este Nizinny. Pe la sfarsitul secolului al XlV-lea, relatiile comerciale dintre Scotia si Polonia erau in plina dezvoltare. Cainii ciobanesti polonezi, stramosi ai actualului Nizinny, aveau o placere deosebita pentru lucru si, de aceea, se pare ca au fost importati de catre scotieni pentru ameliorarca raselor autohtone.
O alta ipoteza, cam prea fantezista, considera Komondorul drept stramos al Bearded Collieului. Autorii ei au si acum de explicat de ce si cum ar fi putut ajunge pana in Insulele Britanice un caine originar din stepele Ungariei.
O a treia varianta, care in opinia multora este cea mai realista, avanseaza ideea ca la originile Beardedului se afla caini de tipul Ciobanescului de Pirinei. Ipoteza se bazeaza nu numai pe buna asemanare intre aceste doua rase ci si pe date istorice: dupa ce normanzii (francezi) au cucerit Anglia (in 1066), relatia intre Anglia si Franta a fost foarte stransa, timp de secole bune. Majoritatea noii nobilimi engleze era venita din Franta, si, in secolul al Xll-lea, regii Angliei au devenit si duci ai Aquitaniei – adica exact acea regiune din Franta unde precursorii Ciobanescului de Pirinei erau foarte raspanditi.
Trecand peste dezbaterile care au drept obiect originile indepartate ale rasei si avansand in timp, aflam ca, in Scotia, acum circa 200 de ani existau doua tipuri de Bearded. Unul, raspandit in zonele de granita, avea talia destul de mare, parul aspru, foarte lung, cu fir drept, si un subpar foarte bogat. Celalalt tip s-a dezvoltat in zonele inalte (High-lands) ale Scotiei, era mai scund, cu par nu atat de lung, usor ondulat, si avea un temperament mult mai vioi. Cu timpul, cele doua varietati au fost incrucisate, rezultand Bearded Collieul actual.
Desigur, primii crescatori au fost scotienii, iar parintele rasei este considerat James Dalgliesh, posesor al canisei Ellwyn, renumita pentru caracterul foarte „ciobanesc” al cainilor. in aceea epoca, Bearded Collie semana foarte bine cu Bobtailul, motiv pentru care intre amatorii celor doua rase luau nastere frecvente conflicte.
Rasa a supravietuit, fara indoiala, datorita abnegatiei unor amatori. in primul rand doamnei Willison, crescatoare de succes si mare specialista a rasei, care, indragostita de acesti caini, a achizitionat in 1944 o femela maro, Jeanie, fondand crescatoria Both-kennar, care sta la originea rasei moderne. Acestei crescatoare i se datoreaza revigorarea si dinamizarea selectiei Beardedului, precum si fondarea celui mai important Club englez al rasei. in cadrul acestui Club, doamna Willison, alaturi de alte doua crescatoare, Mary Partridge si Suzanne Moor-bouse, au reusit sa obtina omogenizarea si cresterea numerica a septelului, indeplinind, astfel, conditii pentru ca rasa sa fie recunoscuta de Kennel Club. Astfel, in 1964 Bearded Collie este, in sfarsit, recunoscut oficial de catre Kennel Clubul englez (apoi, aproape imediat, si de catre AKC).
La ora actuala, in Anglia, Bearded Collie face parte din „clanul” celor mai iubite 20 de rase, inregistrandu-se anual un numar de circa 1500 de pui. Desi, acum 20 de ani, in SUA era aproape necunoscut, in anii ‘90 erau deja inscrise 800 de exemplare. De asemenea, in Scandinavia, Belgia, rasa este foarte apreciata, ca sa nu mai vorbim de Franta si Italia (in anii 1990, reputata canisa a celebrului si regretatului arbitru Luciano Bernini numara peste 100 de exemplare de mare valoare).
